• 01 NOV 18
    • 0
    Copilul cu obezitate (I)

    Copilul cu obezitate (I)

    Obezitatea este un diagnostic de gravitate in copilarie. La aceasta varsta se seteaza numarul celulelor adipoase in functie de excesul energetic, predispunand viitorul adult la o probabilitate mult mai mare de a avea obezitate. Insa dincolo de riscul de exces ponderal ca adult, se adauga toate comorbiditatile obezitatii: hipertensiunea arteriala, diabetul zaharat, steatoza hepatica – sunt cele mai frecvente. Toate acestea, daca apar la varsta copilariei sau de adult tanar, au o evolutie mult mai accelerate si mai grava.

    Cu alte cuvinte, dintre copiii cu obezitate de azi, se vor alege pacientii cu diabet de peste 10 ani, iar peste inca 10 ani vor fi pacientii cardio-vasculari. Cu diabet zaharat de la 20 de ani si cu infarct miocardic sau accident vascular de la 30 ani, care va fi viata lor? Nu-si vor atinge potentialul maxim niciodata, sau, si mai rau, vor fi complet nefunctionali. Cine va avea grija de ei? Parintii?

    Un alt aspect de care se vor lovi acesti copii la varsta de adult tanar va fi infertilitatea. Obezitatea se asociaza cu sindromul de ovare polichistice la fete si cu disfunctie erectila si micropenie la baieti. Sa nu mai pomenim de riscul crescut de cancer care il au acesti copii.

    La 30 de ani vor avea senzatia ca viata lor este gata inainte sa inceapa. Se vor lupta cu probleme de sanatate care le vedem acum la pacienti de 60-70 de ani.

    Psihologic, vor avea o povara si mai grea de dus. Depresia merge mana in mana cu obezitatea si se potenteaza una pe cealalta. Stigma sociala cu care fac cunostinta inca de mici este nemiloasa si nu tine cont de varsta. Privirile insinuante si dezaprobatoare care le vad pe strada, hartuirea celorlalti copii, discomfortul si dezamagirea prin care trec atunci cand vor sa isi cumpere o haina noua, limitarile si frustrarile care le au la locurile de joaca, toate aceste aspecte psihologice negative agraveaza relatia deja alterata cu mancarea pe care acesti copii o au.

    In aceste contexte atat de nefavorabile copiii au nevoie de ajutor. Din toate directiile si de la toata lumea din jurul lor. Specialisti, dascali, dar mai ales parinti.

    Specialistii nutritionisti, medici sau dieteticieni, pe langa compasiune, intelegere si o atitudine fara prejudecati, trebuie sa inteleaga cum functioneaza creierul in raport cu mancarea si sa faca recomandari in consecinta, centrate pe valorile si realitatile pacientului si familiei, fara rigiditati si restrictii, cu echilibrarea tuturor grupelor alimentare. Este de prisos sa recomanzi lapte de cocos unei familii care se ocupa cu cresterea vacilor. In acelasi timp, recomandarile se adreseaza si parintilor, fratilor si chiar Familiei extinse (bunici, matusi etc). Se vor respecta preferintele copilului si neofobia alimentara care apare la aceasta varsta (in termeni populari “mofturile alimentare” ale copiilor). Este trist sa vezi uneori cum niste recomandari rigide, neexplicate si irationale pentru pacienti inrautatesc de fapt problema prin crearea unor tensiuni emotionale suplimentare care in timp, de fapt vor agrava obezitatea.

    Dascalii au si ei un rol in acest context, prin crearea de presiuni la scoala: stigmatizare suplimentara (mai ales profesorii de sport), teme multe fara aplicabilitate practica, unele chiar opsolite, teste imaginate sub forma de pedepse, folosirea notelor pentru a obtine influentarea comportamentelor, lipsa de empatie. Apare stress si pe planul acesta cu traducere in impulsivitatea alimentara si implicit cu crestere in greutate. Acest lucru este foarte vizibil la copii si adolescenti la schimbarea ciclului de invatamant: la trecerea din clasa a IV-a in a V-a sau din a VIII-a in a IX a. In contextul in care se acumuleaza 10kg de la un an la altul este clar ca este ceva in neregula la scoala. Putem da vina pe sistemul de invatamant, sau pe programa scolara prea incarcata, dar sunt sigura ca exista solutii sa ne adaptam la aceste lucruri cu putina inventivitate si flexibilitate in gandire.

    Am lasat intentionat rolul parintilor la sfarsit, intrucat este covarsitor de important si merita o discutie/articol separate. Prin ceea ce fac si prin atitudinea care o imprima in casa atat asupra alimentatiei cat si asupra celorlalte aspecte (teme, scoala, integrare sociala) pot face o diferenta enorma. Asa ca recomandarile pentru Parintii copilului cu obezitate, in articolul urmator.

    —-
    Dr. Madalina Indrie
    Medic Primar Diabet, Nutritie si Boli Metabolice
    Specialist in Obezitate (acreditat de Federatia Internationala de Obezitate)
    0725946789
    www.synobis.ro

    Leave a reply →

Leave a reply

Cancel reply